Orașele mari, dar și cele mici și mijlocii vor primi o finanțare de aproximativ 5 miliarde euro, prin intermediul Programul Operațional Regional, a declarat miercuri Cătălin Iapă, secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, la videoconferința News.ro „Orașul meu – Acasă și la birou”, ediția a II-a, organizată de Agenția de presă News.ro.
SC ANC TRADING CONF SRL, în calitate de Beneficiar, implementează proiectul cu titlul „Inovare, diversificare de produs si proces la ANC TRADING CONF”, cod MySMIS 112761, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2: ”Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1 : “Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”.